| 1.
|
ÎNDRUG'A, îndr'ug, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase si puţin răsucite, necesare pentru anumite ţesături; p. ext. a toarce grosolan si în grabă. 2. (Fam.) A pronunţa nedeslusit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără sir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi si uscate = a însira, a spune fleacuri, minciuni, vrute si nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. - În + drugă.
Sursă
: DEX'98
(16856)
- valeriu |
| |
| 2.
|
ÎNDRUG'A vb. 1. v. bombăni. 2. v. flecări. Sursă
: Sinonime
( 189374)
- siveco |
| |
| 3.
|
îndrug'a vb., ind. prez. 1 sg. îndr'ug, 3 sg. si pl. îndr'ugă
Sursă
: DOR
(255533)
- siveco |
| |
| 4.
|
A ÎNDRUG'A2 îndr'ug tranz. 1) înv. (lână, cânepă etc.) A toarce cu druga. 2) rar (acţiuni, lucrări etc.) A efectua la repezeală. /în + drugă
Sursă
: NODEX
(340090)
- siveco |
| |
| 5.
|
A ÎNDRUG'A1 îndr'ug tranz. pop. 1) (cuvinte, propoziţii etc.) A pronunţa nedeslusit, confuz; a îngăima. 2) A vorbi mult si fără rost; a trăncăni; a pălăvrăgi; a flecări. ◊ ~ (la) verzi si uscate a spune baliverne. [Sil. în-dru-] /în + drugă
Sursă
: NODEX
(340089)
- siveco |
| |
|
|